Dintre criteriile de apreciere a valorii documentelor, pe primul plan se situează conţinutul informaţional-documentar, valoarea de mărturie a informaţiilor cuprinse în document, privind istoria socială, economică, politică, cultural-religioasă, indiferent dacă aceste informaţii sunt de interes local, naţional sau internaţional. În mod normal, ar trebui ca toate documentele care sunt permanente conform nomenclatorului să fie cele cu valoare documentar-istorică.
Evenimentele sau împrejurările istorice remarcabile, cu ocazia cărora au fost create documente, se înscriu de asemenea între criteriile de bază ale selecţionării, ridicând la cote valorice deosebite acte care în alte condiţii ar fi fost poate distruse.
Creatorul fondului sau emitentul documentului, instituţie sau persoană fizică, imprimă o autoritate mai mare sau mai redusă documentului, situându-l la scara valorică pe o treaptă în concordanţă cu importanţa rolului pe care creatorul l-a avut în cadrul societăţii.
Vechimea documentului se înscrie între principalele criterii valorice, fapt care a determinat limitarea în timp a selecţionării în general, în funcţie de evenimente sau momente istorice importante.
Deşi legislaţia arhivistică actuală nu stabileşte limita cronologică a selecţionării documentelor create de unităţi, considerăm că cea stabilită de Normele Tehnice pentru documentele din depozitele Arhivelor Naţionale, adică anul 1920, trebuie aplicată şi în cazul acestora. Prin urmare, nu vom selecţiona documente mai vechi de anul 1920, acestea păstrându-se integral.
Valoarea practică şi valoarea juridică contribuie în mod substanţial la conturarea valorii istorice a documentelor.
Regăsirea informaţiilor în documente însumative (sinteze) pune sub semnul întrebării valoarea şi deci necesitatea păstrării documentelor însumate. În aprecierea valorii acestor documente trebuie însă să se aibă în vedere nivelul redării aspectelor concrete, a realităţii în documentele centralizatoare, pentru a nu se ajunge la situaţia pierderii informaţiei directe şi păstrarea doar a celei generalizate.
S-ar părea că repetarea informaţiei în alte documente este reluarea într-o formulare diferită a criteriului anterior. În realitate, este vorba de regăsirea aceleiaşi informaţii, redată mai sumar sau mai amplu, mai explicit sau mai greoi, în documente provenite de la emitenţi diferiţi sau acelaşi emitent, în aprecierea valorii dându-se prioritate celor care reţin informaţia mai amplă, mai exactă şi mai precisă.
Distrugerea parţială a unor fragmente de fonduri impune păstrarea şi a unor documente cu un conţinut informaţional mai redus. În acest caz devenind operant criteriul volumului de documente care s-a păstrat dintr-un fond sau dintr-o perioadă a existenţei şi activităţii creatorului sau al cantităţii documentelor. Fireşte, nu vom elimina documente în situaţia când acestea sunt foarte puţine pentru anumiţi ani, chiar dacă valoarea lor este mai redusă.
Frecvenţa documentelor în cadrul Fondului Arhivistic Naţional şi universal impune cunoaşterea cât mai exactă a documentelor create în mai multe exemplare şi aria lor de răspândire, pentru evitarea el iminării acestora de la toate nivelele. În mod deosebit trebuie apreciate valoric aşa-numitele dublete, avându-se în vedere locul lor de păstrare, în cadrul unităţii creatoare sau la alte unităţi, în special din alte localităţi.
În stabilirea valorii istorice a documentelor mai operează, uneori cu o pondere deosebită, şi alte criterii printre care: valoarea artistică (ornamente din metale şi pietre preţioase, miniaturi, gravuri, caracteristici de formă); suportul deosebit (pergament, mătase, papirus, coajă de copac, etc.); semne de validare deosebite ca şi starea de conservare a documentelor.